Deratizare în tot municipiul Satu Mare. Acțiunea începe marți și durează patru zile

Deratizare în municipiul Satu Mare în perioada 28–31 iulie. Cetățenii sunt sfătuiți să evite contactul cu momelile ratacide.

Primăria Municipiului Satu Mare informează că, în perioada 28 – 31 iulie 2026, va desfășura o nouă acțiune de deratizare pentru combaterea rozătoarelor, atât pe domeniul public, cât și pe domeniul privat al municipiului.

Intervențiile vor avea loc zilnic, în intervalul orar 08:00 – 17:00, folosindu-se produse avizate de Ministerul Sănătății, destinate combaterii eficiente a rozătoarelor.

Reprezentanții administrației locale fac apel la cetățeni să manifeste prudență pe durata acțiunii. Aceștia sunt rugați să nu atingă stațiile de intoxicare și produsele ratacide amplasate în teren și să ia toate măsurile necesare pentru a evita contactul direct cu momelile utilizate.

De asemenea, proprietarii de animale de companie sunt sfătuiți să le supravegheze atent în zonele unde se desfășoară deratizarea, pentru a preveni eventualele incidente.

Autoritățile precizează că această acțiune face parte din programul periodic de combatere a rozătoarelor și are ca scop menținerea unui mediu sănătos și sigur pentru locuitorii municipiului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button