Trending

Canicula se intensifică în Satu Mare. Meteorologii avertizează: temperaturi apropiate de recordurile lunii august

Domul de căldură s-a instalat deasupra României și pare că nu se grăbește să plece. Fenomenul meteorologic, provocat de un sistem de înaltă presiune care acționează ca un „capac” peste atmosferă, blochează aerul fierbinte deasupra unei regiuni pentru mai multe zile sau chiar săptămâni. În același timp, acesta împiedică formarea norilor, permițând razelor soarelui să încălzească și mai puternic solul, ceea ce amplifică valurile de căldură.

În acest context, meteorologii au prelungit și extins avertizarea de Cod Roșu de caniculă, iar județul Satu Mare se află din nou printre zonele cele mai afectate, alături de județele Maramureș, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin

Avertizarea este valabilă de miercuri, 5 august, ora 10:00, până joi, 6 august, ora 10:00, iar specialiștii anunță că valul de căldură va atinge intensitatea maximă în cursul zilelor de miercuri și joi.

În județul Satu Mare sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade Celsius, valori comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități.

Nici pe timpul nopții temperaturile nu vor aduce prea multă răcoare. Minimele vor coborî doar până la 24–26 de grade, ceea ce înseamnă o nouă noapte tropicală, cu un grad ridicat de disconfort, în special pentru vârstnici, copii și persoanele cu afecțiuni cronice.

Meteorologii recomandă evitarea deplasărilor și a activităților fizice în aer liber în intervalul 11:00–18:00, consumul unei cantități suficiente de apă, purtarea hainelor lejere și deschise la culoare și evitarea expunerii prelungite la soare. De asemenea, este important ca persoanele vulnerabile să fie supravegheate și să nu fie lăsate în autoturisme parcate, nici măcar pentru perioade scurte.

Potrivit specialiștilor, domul de căldură va continua să influențeze vremea și în următoarele zile, astfel că temperaturile extreme se vor menține în mare parte din țară.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button