Un mort și două accidente grave cu ATV-uri în munții din Satu Mare, în ultimele șase luni. Salvamont: „Muntele nu iartă!”

Un nou accident cu ATV-ul, produs în zona montană a județului Satu Mare, readuce în atenție riscurile la care se expun cei care ignoră regulile de siguranță pe traseele dificile. Salvamont Satu Mare a intervenit în wekeend pentru salvarea unei persoane care a suferit o fractură de bazin, existând suspiciuni inițiale și de leziuni la nivelul coloanei vertebrale și de hemoragie internă.
Potrivit salvamontiștilor, în ultimele șase luni ale acestui an, bilanțul accidentelor montane în care au fost implicate ATV-uri este unul negru: un deces și două accidente cu urmări grave.
Victima, găsită într-o zonă abruptă și expusă
Intervenția recentă a avut loc în masivul Pietroasa, la coborârea de pe vârful Țiganu, într-o zonă abruptă, cu stâncării, pe traseul turistic de creastă marcat cu bandă roșie.


Salvamont Satu Mare a fost solicitat prin Dispeceratul Național Salvamont pentru acordarea primului ajutor, evacuarea victimei și transportarea acesteia către o unitate medicală de specialitate.
Misiunea a fost dificilă, în primul rând din cauza stării victimei, descrisă de persoanele care o însoțeau. Suspiciunile privind traumatismele grave au impus o intervenție atent coordonată, fiind mobilizate două vehicule de teren, inclusiv autoambulanța Salvamont.
Condițiile din teren au îngreunat suplimentar operațiunea. Ploile din ziua precedentă au redus aderența pe traseul accidentat, solicitând la maximum atât vehiculele, cât și conducătorii acestora.


Salvamont avertizează: echipamentul de protecție poate face diferența
Dincolo de dificultățile intervenției, salvamontiștii atrag atenția asupra unui aspect esențial: multe dintre riscurile asociate deplasărilor cu ATV-uri în zona montană pot fi reduse prin măsuri de prevenție și respectarea regulilor de siguranță.
Aceștia recomandă purtarea echipamentului complet de protecție, care trebuie să includă cască, ochelari, armură și protecție corporală, genunchiere, cotiere, mănuși, costum off-road și cizme specifice pentru enduro/ATV.
De asemenea, înainte de plecarea pe traseu, este important ca participanții să se informeze despre zona montană vizată și să comunice date despre componența grupului, obiectivele și destinația deplasării.
Ce trebuie făcut în cazul unui accident
Salvamontiștii recomandă ca orice accident să fie anunțat imediat la numărul unic de urgență 112 sau prin Dispeceratul Național Salvamont.
La telefon, apelantul trebuie să ofere cât mai exact informații despre starea victimei și, dacă este posibil, despre modul în care s-a produs accidentul. Aceste detalii îi pot ajuta pe salvatori să pregătească intervenția și să ofere instrucțiuni pentru acordarea primului ajutor până la sosirea echipajelor.
În anumite situații, precum aceea în care victima rămâne prinsă sub ATV sau blocată între vehicul și un copac ori o stâncă, indicațiile personalului medical calificat pot contribui la limitarea consecințelor traumatismelor și, în cazurile extreme, la creșterea șanselor de supraviețuire.
Mesajul Salvamont Satu Mare este unul clar pentru toți cei care practică sporturi cu motor în zona montană: echipamentul adecvat, informarea și respectarea regulilor nu sunt opționale. Pe traseele dificile, o decizie greșită poate avea consecințe dramatice.



