Trending

Țara Oașului își pierde una dintre vocile sale. A murit Maria Petca Poptean, „Privighetoarea Oașului”

Țara Oașului pierde una dintre vocile sale autentice. Maria Petca Poptean, cunoscută drept „Privighetoarea Oașului”, s-a stins din viață, lăsând în urmă o importantă moștenire culturală și numeroase cântece prin care a dus mai departe tradițiile și spiritul satului oșenesc.

Originară din Târșolț, Maria Petca Poptean a fost mai mult decât o interpretă de muzică populară. A fost una dintre prezențele care au păstrat vie legătura cu tradiția oșenească, promovând prin cântec, port, țâpuritură și danț valorile transmise din generație în generație.

De-a lungul anilor, artista a participat la numeroase manifestări culturale și folclorice, devenind pentru public una dintre vocile reprezentative ale Țării Oașului.

În 2019, la împlinirea vârstei de 65 de ani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare i-a dedicat volumul „Privighetoarea Oașului”, ediție îngrijită și coordonată de Mihaela Grigorean și Felician Pop. Cartea a fost gândită ca o mărturie despre viața, activitatea și cântecul artistei.

Maria Petca Poptean a fost un reper pentru cultura tradițională oșenească și un om care a dus mai departe, cu autenticitate, ceea ce a primit de la înaintași. Plecarea ei lasă un gol în lumea folclorului sătmărean, însă cântecele și amintirea ei vor rămâne”, a transmis managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Reprezentanții Centrului au transmis condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o pe Maria Petca Poptean.

Prin cântecele sale, „Privighetoarea Oașului” rămâne parte din povestea și identitatea culturală a Țării Oașului.

Odihnă veșnică!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button