Trending

Sute de persoane și autovehicule care tranzitau frontiera de stat cu Ungaria au fost verificate

Ridicarea controalelor la frontiera internă presupune și responsabilitatea cetățenilor de a respecta legislația, chiar și în lipsa verificărilor.

În practică, însă, există persoane care confundă libera circulație cu lipsa obligației de a respecta condițiile legale de călătorie. Similar ca și în celelalte state Schengen, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul altor structuri din județul Satu Mare, sunt prezenți pe căile de comunicație care duc spre frontiera de stat sau dinspre graniță spre interiorul țării, iar misiunile lor au rolul de adescuraja încălcarea legislației naționale ori internaționale și de a preveni infracționalitatea transfrontalieră, a asigura un climat de ordine și liniște publică în apropierea frontierei de stat.
Zilele trecute, polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat două acțiuni în cooperare cu structurile de siguranță și ordine publică din județul nostru, dar și împreună cu omolgii maghiari din cadrul Căpităniei Superioare de Poliție a Comitatului Szabolcs-Szatmar-Bereg, în apropierea fostelor puncte de trecere a frontierei, precum și pe căile de comunicație din zonele Carei, Petea, Dorolț, Peleș și Bercu, din județul Satu Mare.


Peste 700 de persoane și aproape 300 de mijloace de transport au fost verificate. Participanții la traficul transfrontalier care nu au respectat prevederile legislației în vigoare au fost sancționați de echipele de control, fiind aplicate 19 sancțiuni – 10 amenzi în valoare de peste 52.400 de lei – și nouă avertismente. De asemenea, a fost reținută o carte de identitate, dar și un certificat de înmatriculare al unui autovehicul.
Și pe viitor, astfel de acțiuni vor avea loc în zona de frontieră, polițiștii de frontieră având în atenție combaterea fenomenului infracțional transfrontalier și asigurându-se că participanții la traficul internațional respectă prevederile legislației în vigoare.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button