Trending

Sfântul Ioan Botezătorul, cinstit astăzi, 7 ianuarie!

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în în familia preotului Zaharia. Fiind înaintați în vârstă, aceștia își doreau tare mult un copil pentru care se rugau Domnului. Îngerul îl vestește pe Zaharia că vor avea un copil dar lui Zaharia nu-i vine să creadă, motiv pentru care îngerul  îl pedepsește făcându-l mut, până în ziua în care urmau să se adeverească acestea. Peste un timp, nevasta sa Elisabeta rămâne însărcinată.

Sf. Ioan Botezătorul a venit pe lume cu trei luni înainte să se nască Mântuitorul Iisus Hristos.

El a avut menirea de a-l boteza pa Hristos, de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi pe Acesta și a-L face cunoscut în Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!„.

Potrivit Evangheliei, Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, i-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului că răsplată.

Pe 7 ianuarie, aproape două milioane de români își sărbătoresc ziua numelui cu ocazia Sfântului Ioan Botezătorul. Dintre aceștia, aproape 650.000 sunt femei și mai mult de 1,3 milioane sunt bărbați.

Circa 500.000 de persoane poartă numele Ioan, iar aproximativ 350.000 răspund la numele Ion. Numele Ioana este purtat de aproape 400.000 de femei. Ceilalți sărbătoriți poartă nume derivate precum Ionel, Nelu, Ionică, Nica, Ionuț, Onuț, Ionela, Nela sau Oana.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button