Trending

Sătmărean, victimă nevinovată a unui accident rutier în Bihor, provocat de un șofer mort de beat!

Luni, 23 septembrie, la ora 7:07, polițiștii din Salonta au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe drumul județean 795, între Salonta și localitatea Tulca s-a produs un accident.

,,La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că, un bărbat de 44 de ani, din comuna Tulca, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Tulca – Salonta, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 25 de ani, din comuna Lazuri, județul Satu Mare. Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul de 44 de ani, care se afla la volanul primei mașini avea o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării preliminare, în cazul bărbatului de 44 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei.

Cercetările în cauză continuă.

Foto caracter ilustrativ: arhivă

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button