Trending

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la vârsta de 89 de ani, după o domnie de peste trei decenii

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, cel mai în vârstă dintre monarhii europeni, s-a stins din viaţă la vârsta de 89 de ani, a anunţat vineri dimineaţă Palatul Regal al Norvegiei, informează agențiile internaționale de presă.

„Cu profundă tristeţe anunţăm că Majestatea Sa, regele Harald, ne-a părăsit astăzi. Regele Harald s-a stins liniştit la Spitalul Naţional (Rikshospitalet) vineri, 28 august, la ora 6:35 (7:35, ora României)”, a anunţat Palatul într-un comunicat.

Provenind din Casa de Glücksburg, Harald al V-lea era rege al Norvegiei din 17 ianuarie 1991.

Suveranul a rămas pe tron până la sfârşitul vieţii, la fel ca tatăl său, Olav al V-lea, care a decedat la aceeaşi vârstă.

Stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii, Harald a urcat pe tron în 1991 şi a introdus treptat elemente moderne, fiind considerat un monarh cu viziuni reformiste. Harald al V-lea a promovat modernizarea instituției regale și adaptarea acesteia la transformările societății norvegiene. Cei peste 35 de ani de domnie au fost marcați de eforturi constante de apropiere a Casei Regale de cetățeni și de consolidare a rolului simbolic al monarhiei.

Fiul lui Harald, Haakon, în vârstă de 53 de ani, va fi al patrulea rege al Norvegiei de când ţara şi-a câştigat independenţa faţă de Suedia în 1905, iar Mette-Marit, tot în vârstă de 53 de ani, va fi regina sa.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button