Răsturnare de mașină în șanț, pe un drum din județ! Șoferița a refuzat transportul la spital

O femeie a scăpat ca prin minune după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat într-un șanț, în localitatea Căuaș, în urma unui accident rutier produs joi după-amiază. Deși impactul a fost violent, aceasta a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție și a refuzat transportul la spital.
Astăzi, 27.05.a.c., în jurul orei 14.40, echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei au intervenit în localitatea Căuaș, la un accident rutier în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în șanț.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor, cu un total de 12 cadre militare.


Până la sosirea forțelor de intervenție, victima, o persoană de sex feminin, s-a autoevacuat din autoturism. Pompierii au acționat pentru deconectarea bornelor bateriei și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Persoana implicată a fost evaluată medical la fața locului de către echipajele medicale, însă aceasta a refuzat transportul la spital.


