Primarul din Satu Mare explică sursa mirosului de ars: Incendiu major la un depozit de deșeuri din Ucraina

Misterul mirosului puternic de ars care a alertat în această dimineață municipiul Satu Mare și localitățile învecinate a fost elucidat. Posibila cauză a aerului irespirabil a fost explicată oficial de primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.
Edilul a anunțat public că sursa problemelor este un incendiu izbucnit la un depozit de deșeuri din Beregovo, localitate aflată în Ucraina. Între timp, incendiul a fost lichidat de echipele de intervenție.
Primarul Kereskényi Gábor a precizat că a luat legătura direct cu omologul său din Ucraina pentru a clarifica situația:
„Am discutat cu primarul orașului Beregovo, Babják Zoltán, care mi-a confirmat că flăcările au fost lichidate. În zonă încă se degajă fum dens, iar mirosul acut a fost resimțit și de cealaltă parte a graniței cu România, din cauza vântului.”

Deși pompierii din țara vecină au reușit să stingă flăcările deschise, în zona depozitului de deșeuri se degajă în continuare un fum dens. Din cauza direcției vântului, acest fum și mirosul acut de ars au trecut granița, fiind resimțite intens de către sătmăreni încă de la primele ore ale dimineții, fapt ce explică și lipsa unor alerte pe teritoriul județului nostru în dispeceratul ISU Satu Mare.



