Prelevare de organe la Satu Mare: mai mulți pacienți au primit o nouă șansă la viață

O nouă intervenție de prelevare de organe a avut loc la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, oferind o șansă la viață mai multor pacienți aflați pe listele de așteptare pentru transplant, informează Agenția Națională de Transplant.
Procedura a fost posibilă după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală și-a exprimat acordul pentru donarea de organe, un gest de solidaritate care a permis salvarea sau îmbunătățirea vieții altor persoane.
În urma intervenției realizate la Satu Mare, a fost efectuat un transplant hepatic la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj-Napoca, precum și două transplanturi renale la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca. De asemenea, transplanturi de cornee au fost realizate la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. Dr. Mircea Olteanu”.
Intervenția a fost posibilă datorită efortului echipei de Anestezie și Terapie Intensivă de la spitalul sătmărean, formată din dr. Vitalie Moroșanu, KDP, și dr. Carmen Fiț, coordonator intraspitalicesc, precum și al echipelor medicale de prelevare venite de la Cluj, conduse de dr. Emil Mois (IRGH Cluj) și dr. Sever Șter, din cadrul echipei de oftalmologie.

Medicii subliniază că astfel de intervenții sunt rezultatul unei colaborări complexe între mai multe echipe medicale și instituții, dar mai ales al generozității familiilor care, în momente de profundă durere, aleg să ofere altora darul neprețuit al vieții.
Reprezentanții sistemului medical au transmis mulțumiri familiei donatorului pentru decizia luată, precum și tuturor echipelor implicate pentru profesionalismul, coordonarea și dedicarea demonstrate în această intervenție.



