Trending

Postul Adormirii Maicii Domnului începe astăzi, 31 iulie: Două săptămâni de curățire spirituală

Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri și se va încheia în 14 august, în ajunul praznicului. Timp de două săptămâni, credincioșii sunt chemați la post, rugăciune și curățire spirituală.

De regulă, se lasă sec în 31 iulie şi postul începe la 1 august, însă conform regulilor bisericești, dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte. La fel s-a mai întâmplat în anii 2024, 2020 și 2019.

Instituit de Biserică în cinstea Maicii Domnului, acest post îi îndeamnă pe credincioși să urmeze exemplul de rugăciune, smerenie și curăție al Născătoarei de Dumnezeu. În această perioadă este recomandată citirea zilnică a Paraclisului Maicii Domnului și a altor rugăciuni închinate Fecioarei Maria.

Din punct de vedere alimentar, Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat mai ușor decât Postul Mare, dar mai aspru decât Postul Nașterii Domnului și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Conform Tipicului cel Mare și Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare, lunea, miercurea și vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.

Marțea și joia se mănâncă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, din 6 august, este dezlegare la pește, untdelemn și vin.

Sursa: Basilica.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button