Trending

Pompierii au luat cu asalt Palatul Administrativ din Satu Mare! A început competiția „SCĂRI”

Peste 80 de pompieri din România și Ungaria au intrat joi în concurs la Satu Mare, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Competiției Internaționale „SCĂRI”. Misiunea este una aparent simplă, dar extrem de solicitantă: urcarea, contracronometru, a celor 210 trepte ale Palatului Administrativ, până la etajul 10.

Concurenții trebuie să parcurgă traseul echipați complet pentru intervenție, inclusiv cu aparatul de respirat cu aer comprimat. Întregul echipament ajunge la aproximativ 35 de kilograme, astfel că fiecare secundă câștigată presupune un efort fizic considerabil.

Competiția pune la încercare rezistența, viteza, disciplina și capacitatea pompierilor de a acționa eficient în condiții de efort intens – abilități importante pentru intervențiile în clădiri înalte sau în zone greu accesibile.

La ediția din acest an participă pompieri din 18 inspectorate pentru situații de urgență din România, alături de reprezentanți ai Direcției de Apărare împotriva Catastrofelor Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria.

Competiția individuală se desfășoară în prima parte a zilei. Între orele 12:30 și 15:00 sunt programate demonstrații de prim ajutor și descarcerare, iar între 15:00 și 18:00 va avea loc concursul pe echipe. Festivitatea de premiere este programată în jurul orei 18:00.

Pe parcursul zilei, sătmărenii pot urmări competiția și demonstrațiile pregătite de salvatori. Pentru copii și familii sunt organizate jocuri, activități interactive, lecții de prim ajutor și prezentări ale tehnicii de intervenție.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button