Persoană salvată dintr-o fântână în localitatea Odoreu

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Satu Mare au intervenit astăzi, 22 iulie, în localitatea Odoreu, pentru salvarea unei persoane rămase blocată într-o fântână fără apă cu o adâncime de aproximativ 10m.
La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat.

La sosirea forțelor de intervenție, victima, o femeie în vârstă de 66 de ani, era conștientă. Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia în condiții de siguranță, utilizând echipamentele specifice.

După evaluarea medicală la fața locului, femeia a fost preluată de echipajul EPA și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță și s-a încheiat cu succes.



