Pericol la câțiva pași de casă: proiectil exploziv descoperit într-o curte din Santău

Descoperire periculoasă în Santău, unde un proiectil exploziv de 75 mm, rămas neexplodat, a fost găsit chiar în curtea unui imobil, la doar câteva zeci de metri de locuință. Intervenția promptă a pirotehniștilor din cadrul ISU Satu Mare a prevenit o posibilă tragedie, readucând în atenție pericolul real pe care îl reprezintă munițiile rămase din conflictele armate.
Astăzi, 4 mai, ISU Satu Mare a intervenit pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat, descoperit în localitatea Santău.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri pirotehnic din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de intervenție specifică.
Proiectilul a fost identificat în curtea unui imobil, la aproximativ 50 de metri de locuință. Zona a fost asigurată, iar intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță.
În urma verificărilor, specialiștii au stabilit că este vorba despre un proiectil exploziv de calibru 75 mm. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranță în depozitul de muniție din localitatea Carei.


Reamintim cetățenilor că, în cazul descoperirii unor elemente de muniție neexplodată, este strict interzisă atingerea, lovirea sau deplasarea acestora. Se recomandă apelarea de urgență a numărului 112 și respectarea indicațiilor autorităților până la sosirea echipajelor specializate.



