Trending

O familie întreagă a fost rănită în accidentul din comuna Bogdand!

În cursul dimineții de astăzi reprezentanții poliției sătmărene au făcut primele precizări în legătură cu circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier dintre localitățile Ser și Bogdand.

Iată ce spune poliția:

La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Comunal 4 A, între localitățile Ser și Bogdand.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 28 de ani, domiciliat în județul Sălaj, a condus un autoturism și ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, din Satu Mare.

Din producerea evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 28 de ani, precum și a unei tinere de 23 de ani și a doi minori de 1, respectiv 6 ani, toți pasageri în același autoturism. Cele 4 persoane rănite au fost transportate la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button