La mulți ani celor ce poartă numele sau derivatele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României!

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, sfânt cu care românii sunt, în general, extrem de familiarizaţi, mulţi purtându-i numele.
Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru şi, împreună, au fost primii ucenici ai lui Hristos. Conform crestinortodox.ro, după pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorţi, Apostolii au primit teritoriile unde să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei va predica în Scytia şi Asia Mică.
Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaşte cu exactitate anul morţii sale, dar se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuţiile lui Nero (54-68) sau Domiţian (81-96). Potrivit tradiţiei, a fost răstignit pe o cruce în formă de „X”.
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”.
Sfântul Andrei este cunoscut ca apostolul care a răspândit credința creștină pe teritoriul României. Ziua lui a fost declarată sărbătoare religioasă importantă și zi liberă pentru români, în semn de respect pentru moștenirea sa spirituală.
În fiecare an, de Sfântul Andrei, este dezlegare la pește.
Această zi este prilej de rugăciune, dar și de respectare a tradițiilor românești. Este o ocazie pentru mulți oameni să reflecteze asupra credinței și moștenirii spirituale ale poporului român.



