Izvorul Tămăduirii, sărbătoare astăzi, 17 aprilie! Semnificație și invitație la rugăciune!

În 2026, marea sărbătoare Izvorul Tămăduirii, zi importantă din Săptămâna Luminată, este celebrată pe 17 aprilie. Este dedicată Maicii Domnului și puterii vindecătoare a credinței. Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare cu dată variabilă și a fost stabilită întotdeauna în prima vineri după Paște. Este dedicată deopotrivă Maicii Domnului, cea văzută în tradiția ortodoxă ca izvor de vindecare și mijlocitoare între oameni și Dumnezeu, și lui Hristos, ca izvor al vindecărilor.
Originea sărbătorii este legată de o minune petrecută lângă Constantinopol, în secolul al V-lea. Viitorul împărat Leon cel Mare, care a întâlnit un bătrân orb în grădina din apropierea vechii cetățeni bizantine, poartă cu acesta o discuție despre Dumnezeu și Învierea Domnului. La final, orbul îi cere să-i dea apă și să-l conducă în cetate. Viitorul împărat caută zadarnic o sursă de apă, până când i se arată Maica Domnului, care-l îndrumă spre un izvor din apropiere și-i spune să potolească cu acea apă setea bătrânului și să-i ungă „ochii cei întunecați”. Leon îi urmează sfatul, potolește setea orbului și, după ce-i spală fața cu apă din același izvor, constată că apa i-a dăruit darul vederii.
Ajuns împărat, Leon zidește pe locul vindecării o biserică în semn de recunoștință pentru ajutorul primit de la Maica Domnului, potrivit crestinortodox.ro. La subsolul bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Istanbul care datează din secolul al XIX-lea se găsește și astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut, mai arată sursa citată.
De praznicul „Izvorul Tămăduirii”, vineri, 17 aprilie la Mănăstirea Măriuș din Țara Codrului, județul Satu Mare, sunteți invitați la rugăciune, meditație, cântare și înălțare, cu prilejul hramului lăcașului monahal.




