Trending

Incident mortal în județ! Bărbat strivit de tractor!

În data de 05 februarie, în jurul orei 17:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ Satu Mare a fost alertat despre producerea unui accident grav în localitatea Vama, unde un utilaj agricol s-a răsturnat peste o persoană, existând suspiciunea că aceasta ar fi decedată.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției Negrești-Oaș, cu o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj SMURD, încadrat pentru acordarea primului ajutor medical și pentru operațiuni de salvare.

La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, se afla prinsă sub tractor. Din nefericire, în urma evaluării medicale, a fost declarat decesul.

Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei de sub utilaj, iar cazul a fost preluat de organele abilitate, care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii evenimentului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button