Incident grav pe șantierul Aeroportului Satu Mare! Tânăr în stare gravă.
Accident de muncă la Aeroportul Satu Mare, petrecut la firma care lucrează la reabilitarea aeroportului. Un tânăr de doar 19 ani a fost transportat de urgență direct la Spitalul Județean din Baia Mare.
Conform primelor informații obținute de obiectiv-sm.ro de la fața locului, tânărul lucra la înălțime și cel mai probabil era neasigurat. La un moment dat, în condiții încă neclare, acesta s-a dezechilibrat și a căzut.
Conform informațiilor furnizate pentru vasiledale.ro de managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Alexandru Oros pacientul este în stare stabilă. ”La unitatea noastră a ajuns un pacient în vârstă de 19 ani, care ar fi căzut de la înălțime. Pacientul a suferit o traumă craniană. În acest moment este stabil, comunică. Este internat pe secția de Neurochirurgie” a precizat managerul Alexandru Oros.
Sursa: obiectiv_sm, vasiledale.ro.