Incendiu puternic la o casă din Satu Mare. Flăcările au cuprins acoperișul unei locuințe

Flăcările au cuprins, marți după-amiază, acoperișul unei locuințe din Satu Mare, mobilizând de urgență mai multe echipaje ale ISU. Incendiul s-a manifestat violent pe aproximativ 80 de metri pătrați, iar pompierii au intervenit contra cronometru pentru a împiedica extinderea focului la întreaga casă și la proprietățile din vecinătate
Iată ce spun pompierii:
Astăzi, 3 iunie, în jurul orei 17:50, ISU Satu Mare a fost alertat sa intervina pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe situate pe strada Dealului din municipiul Satu Mare.
La locul solicitării au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și 10 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului, acționând concomitent pentru limitarea propagării flăcărilor la întreaga construcție și la eventualele proprietăți învecinate.
Foto: arhivă



