Incendiu la un operator economic din Satu Mare! Pompierii au împiedicat propagarea focului la cantități mari de deșeuri

Un incendiu izbucnit la un operator economic de pe strada Spicului din municipiul Satu Mare a pus pompierii în alertă. Flăcările au cuprins o cantitate de deșeuri, existând pericolul ca incendiul să se extindă la depozitele aflate în apropiere, însă intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat propagarea acestuia.
Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în după-amiaza zilei de marți 8 septembrie pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic de pe strada Spicului, din municipiul Satu Mare.
La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă.


Incendiul a afectat aproximativ 3 metri cubi de deșeuri, existând risc de propagare la cantitățile mari de deșeuri depozitate în apropiere. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia.
Incendiul a fost lichidat, fără a se înregistra victime.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scânteia mecanică.


