Incendiu în Târșolț: o stivă de lemne a luat foc, iar flăcările amenințau o anexă

O stivă de aproximativ 4-5 metri cubi de lemne a fost cuprinsă de flăcări, joi după-amiază, la Târșolț, iar incendiul a pus în pericol o anexă gospodărească aflată în imediata apropiere. Pompierii din Negrești-Oaș au intervenit rapid și au reușit să oprească propagarea focului, limitând astfel pagubele.
Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o stivă de lemne, din localitatea Târșolț.
La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu șase cadre militare.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o stivă de lemne, cu un volum de aproximativ 4-5 metri cubi, existând posibilitatea de propagare la o anexă gospodărească din apropiere.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la anexa gospodărească. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Târșolț.
Incendiul a fost lichidat, iar în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului : foc deschis în spații deschise.



