Trending

Grav accident de muncă pe șantierul fostei fabrici UNIO! Intervenție pentru salvarea unei vieți!

Astăzi, 13 august 2025, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o cameră a pompelor situată pe un șantier în lucru din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un total de 6 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

Până la sosirea echipajelor profesioniste, paramedicii și medicii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare, care se aflau deja la fața locului, au coborât în camera tehnică și au acordat victimei primul ajutor, stabilizând-o medical.

Persoana implicată este un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, care a fost găsit conștient, dar cu multiple traumatisme.

După stabilizare, acesta a fost extras de pompieri și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, din municipiul Arad, administrator al unei societății subcontractoare, în timp ce ar fi desfășurat activități de instalații sanitare, ar fi căzut într-un cămin pentru pompe de incendiu, cu adâncimea de aproximativ 4 metri.

Bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button