Foc într-un apartament din Satu Mare! Pompierii intervin cu autoscară și echipaj SMURD

Un incendiu a izbucnit în după amiaza zilei de 28 aprilie la un apartament situat pe Aleea Clăbucet nr. 11 din municipiul Satu Mare, mobilizând de urgență forțele de intervenție.
Potrivit primelor informații transmise de pompieri, la fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj de prim-ajutor SMURD. În total, 15 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Din fericire, până în acest moment nu au fost raportate victime. Intervenția este în desfășurare, iar pompierii depun eforturi pentru a limita propagarea flăcărilor și pentru a preveni extinderea incendiului la alte apartamente din imobil.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.
Foto arhiva



