Trending

Femeie luată pe capotă de o șoferiță, în Satu Mare! Se pare că ar fi traversat prin loc nepermis, la doar câțiva metri de trecerea de pietoni!

La data de 23 ianuarie a.c., ora 12:22, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Ion Vidu, din municipiul Satu Mare.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 46 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, ar fi surprins și accidentat o femeie de 39 de ani, din localitatea Hrip, care ar fi traversat drumul public prin loc nepermis.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii de 39 de ani, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Foto: satumarenews.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button