Trending

Biciclist accidentat mortal de o ambulanță SMURD, pe un drum din județ!

Un grav accident rutier a avut loc ieri, 10 septembrie, în Gherța Mică, acolo unde o ambulanță SMURD, aflată în misiune, a intrat în coliziune cu un biciclist. Autospeciala, care se deplasa pe drumul prioritar cu semnalele luminoase în funcțiune, nu a mai putut evita impactul, care i-a fost fatal victimei.

Iată ce spune poliția despre nefericitul eveniment:

„La data de 10 septembrie, ora 20.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 109L, în localitatea Gherța Mică.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constat faptul că un bărbat, de 57 de ani, din localitatea Adrian, în timp ce circula cu bicicleta pe strada Copileasca, la intersecția cu DJ 109L, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Stop” și a intrat în coliziune cu o ambulanță din cadrul SMURD Turț, care se deplasa pe drumul prioritar, având în funcțiune semnalele luminoase, condusă de către un bărbat de 50 de ani, din localitatea Mădăras.

În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul biciclistului.

Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ,,

Foto caracter ilustrativ

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button