Trending

Autoturism răsturnat în șanț, aproape de Satu Mare! Trei adulți și un copilaș de doi ani au ajuns la spital!

În seara zilei de 21 decembrie, prin apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul ISU Satu Mare a fost anunțat despre un accident rutier produs între localitățile Babășești și Odoreu.

Din primele informații, în eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului au rezultat 4 persoane implicate, dintre care un minor cu vârsta de aproximativ 2 ani. Toate persoanele se aflau în afara autoturismului la sosirea forțelor de intervenție și erau conștiente.

La fața locului au intervenit:
Detașamentul de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere; Două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare;
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor medical victimelor și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Toate cele 4 persoane implicate în accident, inclusiv minorul, au fost transportate la unități medicale pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button