Trending

Ambulanță implicată într-un accident la Moftinul Mic. O șoferiță nu s-ar fi asigurat la virajul la stânga

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc miercuri dimineață, pe Drumul Național 19, în localitatea Moftinul Mic. În eveniment au fost implicate un autoturism și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

Potrivit polițiștilor, în jurul orei 09:00, aceștia au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la producerea accidentului.

Din primele verificări efectuate la fața locului, o femeie de 50 de ani, din Carei, aflată la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul efectuării unui viraj la stânga. Mașina a intrat în coliziune cu o ambulanță condusă de un bărbat de 28 de ani, din Satu Mare, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Polițiștii urmează să o sancționeze contravențional pe femeia de 50 de ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Foto: arhivă

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button