Trending

Altercație violentă între tinere, în Satu Mare, surprinsă de trecători. Poliția a intervenit

La data de 20 decembrie a.c, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Satu Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o tânără de 19 ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce se afla pe strada Micu Klein, pe fondul consumului de alcool, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte și larmă.

Tânăra a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, din verificările efectuate a reieșit faptul că, anterior intervenție polițiștilor, aceasta ar fi fost implicată într-o altercație cu o altă tânără, care nu a fost identificată la fața locului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button