Acțiuni repetate împotriva cerșetoriei în Satu Mare: ce măsuri iau autoritățile!

Poliția Locală din Satu Mare a intensificat, în ultimele zile, intervențiile împotriva cerșetoriei, vizând în special zonele cu trafic pietonal ridicat – centrul orașului, marile intersecții și apropierea centrelor comerciale.
În urma acțiunilor desfășurate, mai multe persoane care solicitau bani trecătorilor au fost depistate de echipaje. Acestea au fost conduse la sediul instituției pentru stabilirea identității, iar ulterior au fost sancționate conform legislației în vigoare. Potrivit autorităților, o parte dintre cei identificați sunt cunoscuți pentru astfel de fapte, revenind frecvent în aceleași zone.

Reprezentanții Poliției Locale atrag atenția că fenomenul persistă tocmai din cauza faptului că există persoane dispuse să ofere bani pe stradă. În acest context, cetățenii sunt încurajați să sprijine persoanele aflate în dificultate prin intermediul organizațiilor specializate, nu direct în spațiul public.
Autoritățile locale transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivul fiind reducerea cerșetoriei și menținerea unui climat de ordine și siguranță în oraș.



