Accident rutier cu victime, în județ! Trei persoane au ajuns la spital!

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs marți după-amiază pe DJ 195C, între Moftinu Mic și Sânmiclăuș. Impactul s-ar fi produs după ce un șofer de 26 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism.
La data de 6 octombrie a.c., la ora 15:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Carei, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 195C, între localitățile Moftinu Mic și Sânmiclăuș.
Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că un bărbat de 26 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea o autoutilitară, la pătrunderea pe Drumul Județean 195C, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din localitatea Moftin, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 26 de ani, precum și o femeie de 37 de ani și un bărbat de 80 de ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 48 de ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


