Trending

Misiune grea pentru CSM Olimpia Satu Mare la Câmpulung Muscel! Se reiau meciurile din Liga a II-a

După un start foarte dificil de sezon, CSM Olimpia Satu Mare are înainte o partidă extrem de importantă în etapa a 10-a din Liga 2 Casa Pariurilor. Sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 11:00, formația sătmăreană se va deplasa la AFC Câmpulung Muscel, pe terenul unei echipe care se află într-o situație la fel de precară.

Muscelul este ultima în clasament, tot cu 4 puncte după 9 etape, același punctaj ca și Olimpia, dar cu un gol-averaj mai prost. Situația financiară și organizatorică a clubului este gravă: finanțatorul Claudiu Ciolan a anunțat că își va reduce implicarea, așteptându-se la decizii importante legate de viitorul echipei. Există chiar posibilitatea ca echipa să nu termine sezonul în Liga 2 dacă nu se găsesc resurse financiare.

Pentru sătmăreni, duelul vine după o înfrângere dureroasă suferită pe teren propriu în fața celor de la CSC Dumbrăvița, un meci care a lăsat urme adânci și a complicat situația din clasament.

Pentru CSM Olimpia, orice victorie sau rezultat pozitiv sunt vitale într-o luptă directă pentru evitarea retrogradării. Un punct sau trei în deplasare ar putea însemna un moral uriaș înainte de următoarele etape.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button