Trending

Gala Sportului Sătmărean-2025! După ani de pauză, sportivii sătmăreni au fost din nou celebrați!

După o pauză de câțiva ani, sportul sătmărean a revenit în centrul atenției prin Gala Sportului Sătmărean 2025, organizată la Casa Meșteșugarilor, un eveniment dedicat celor care, prin muncă și perseverență, duc mai departe numele județului în competițiile naționale și internaționale.

După ce ani la rând tradiționalele premieri de final de an au dispărut, Gala a revenit la inițiativa campioanei olimpice Simona Pop. Evenimentul a fost organizat exclusiv din fonduri provenite din sponsorizări, cu un sprijin important din partea Rotary Club Satu Mare, care a asigurat premiile pentru locurile I, II și III. De asemenea, Energy Kardio Gym a oferit sportivilor premiați abonamente la sală, ca semn de susținere pentru continuarea performanței.

În cadrul Galei au fost acordate premii atât pentru sporturile olimpice, cât și pentru cele neolimpice.

  • Locul I – Olimpic a revenit sportivei cubaneze Gorguet-Maideliness Veranes, de la CSM Olimpia Satu Mare, judo, antrenată de Attila Pelcz. Aceasta a fost desemnată și cea mai bună sportivă a anului, performanță care a încununat un sezon remarcabil.
  • La categoria Neolimpic, Locul 1 a fost câștigat de Vancsa Daiana, sportivă a clubului CSM Olimpia Satu Mare, practicantă de karate, antrenată de Mihaly Florin și Curileac Florin.

Pe lângă premiile principale, au fost acordate și diplome de merit unor personalități și cluburi care au contribuit semnificativ la dezvoltarea sportului sătmărean:

  • FC Unirea Tășnad a fost desemnată revelația anului, pentru promovarea în Liga 3 și ocuparea locului I la finalul sezonului de toamnă, premiul fiind oferit de Cătălin Filip și înmânat președintelui clubului, Zsido Lorant.
  • Gyenes Emanuel, legenda motorsportului românesc și multiplu participant la Raliul Dakar, a fost premiat pentru întreaga activitate, trofeul fiind oferit de Raul Băbțan.
  • Szilagyi Istvan a primit distincția pentru cel mai longeviv președinte de asociație județeană, premiu oferit de Kereskenyi Gabor,
  • Kovacs Istvan a fost desemnat cel mai bun arbitru, premiul fiind înmânat de Altfatter Tamas.

Titlul de Clubul Anului a fost acordat CSM Olimpia Satu Mare, premiul fiind oferit de Kereskenyi Gabor. Clubul s-a remarcat prin numeroase medalii obținute la competiții naționale și internaționale, în mai multe discipline sportive. În plus, echipa de fotbal a clubului a reușit, în vara acestui an, promovarea în Liga 2, după o luptă intensă și spectaculoasă în Liga 3.

Gala Sportului Sătmărean 2025 a demonstrat că performanța locală merită recunoscută și celebrată, iar sportivii și antrenorii din județ pot fi exemple autentice de muncă, ambiție și dedicare pentru întreaga comunitate.

Foto: Primăria Satu Mare

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button