Trending

CSM Olimpia vrea a treia partidă fără înfrângere: provocarea se numește CSC Dumbrăvița, astăzi de la ora 11.00!

Etapa a 9-a a Ligii II programează sâmbătă, 4 octombrie, un meci cu încărcătură specială pe Stadionul Daniel Prodan din Satu Mare. CSM Olimpia primește vizita formației CSC Dumbrăvița, pregătită de sătmăreanul Florin Fabian, fost tehnician al galben-albaștrilor.

Pentru CSM Olimpia, partida vine într-un moment bun. Echipa a reușit să adune patru puncte în ultimele două deplasări – egal cu Șelimbăr și victorie la Buzău – rezultate care au adus încredere și dorința de a continua pe aceeași linie și acasă. Atmosfera din jurul echipei este una optimistă, iar suporterii sunt așteptați în număr mare să își împingă favoriții spre un nou succes.

De cealaltă parte, Dumbrăvița vine la Satu Mare cu gândul să plece neînvinsă, Fabian promite că echipa sa va juca curajos și organizat.

Cele două echipe sunt vecine de clasament și au același număr de puncte, ceea ce transformă confruntarea într-una directă pentru a părăsi zona periculoasă a clasamentului. Mai mult, duelul are și o încărcătură emoțională: Fabian revine la Satu Mare în calitate de adversar.

Succes CSM Olimpia Satu Mare!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button