CSM Olimpia Satu Mare a învins în deplasare, 4-3 pe CSM Sighetu Marmației, la capătul unui meci interzis cardiacilor.

Partida dintre CSM Sighetu Marmației – CSM Olimpia Satu Mare a avut un scenariu demn de un thriller sportiv. De fiecare dată, gazdele din Sighet au fost cele care au deschis scorul, profitând de entuziasmul posturii de gazdă.

CSM Olimpia nu s-a pierdut cu firea și a răspuns de fiecare dată cu calm și determinare, egalând la 1-1, apoi la 2-2 și, în prelungiri, la 3-3.
Când totul părea să se îndrepte spre loviturile de departajare, sătmărenii au dat lovitura decisivă: un gol marcat cu doar câteva minute înainte de final, care a întors definitiv soarta meciului. Fluierul final a consemnat un 4-3 de poveste pentru Olimpia, obținut prin muncă, disciplină și o ambiție uriașă.
Echipa noastră a demonstrat că știe să lupte până la ultima fază și că poate răsturna orice scenariu nefavorabil.
CSM Olimpia Satu Mare accede astfel în faza play-off, ce se va disputa pe 27 august, unde miza va fi calificarea pe tabloul principal al competiției.