Aur şi argint pentru România, în prima zi a finalelor de la Campionatul Mondial de canotaj! Performanţe fantastice pentru tricolori

Zi mare pentru România la Campionatele Mondiale de canotaj de la Shanghai (China), unde echipajele tricolore au câştigat două medalii: un aur şi un argint. Aceste performanţe au fost completate de alte calificări în finale, astfel că ţara noastră se poate declara mai mult decât mulţumită de performanţele deosebite reuşite miercuri, scrie eurosport.ro.

Prima medalie a zilei a venit din partea echipajului de dublu rame feminin format din Simona Radiș și Magdalena Rusu. Fetele noastre au cucerit aurul, devansând echipajele din Franța și Statele Unite.

Pentru Simona Radiş (26 de ani), dublă campioană olimpică la Tokyo şi Paris (în Franţa a luat şi un argint), e a 5-a medalie la Mondiale, 4 dintre ele fiind de aur.

Următoarea probă a însemnat şi a doua medalie a zilei pentru tricolori la Mondialele din China: aceasta a venit la dublu rame masculin. Florin Arteni și Florin Lehaci au făcut o cursă foarte bună și au reușit să obțină argintul, fiind devansaţi de Noua Zeelandă, dar terminând în faţa Elveției, care a intrat în posesia medaliei de bronz.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button