Trending

Protest masiv al pensionarilor militari, în data de 9 mai, la București!

Ajunși la capătul răbdării față de bătaia de joc la care sunt supuși de către guvernanți, mai multe asociații ale rezerviștilor militari organizează un miting de protest, în data de 9 mai a.c. în București împotriva discriminării la care sunt supuși din partea reprezentanților puterii.

În acest context, și Asociația Națională a Cadrelor în Rezervă și Retragere din MAI a anunțat într-un comunicat că aderă la miting și recomandă tuturor membrilor să participe în număr cât mai mare la protest, alăturându-se astfel asociațiilor rezerviștilor din MApN.

De asemenea, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a transmis, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că va susține protestul de joi al pensionarilor militari.

Potrivit comunicatului, nemulţumirile rezerviștilor militari s-au acutizat după modificarea de anul trecut a Legii nr. 223/2015 şi adoptarea recentă a unui act normativ, prin care a fost majorat doar cuantumul gradului militar / profesional al cadrelor în activitate, exceptând de la acest drept şi pensionarii militari.

„Pentru repararea acestei discriminări, SNPPC s-a adresat oficial Comisiilor pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în luna aprilie a.c., solicitând adoptarea unui amendament legislativ pentru completarea şi modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care gradul militar  / profesional al cadrelor în rezervă şi în retragere să fie actualizat permanent, în raport cu cuantumul cadrelor militare şi poliţiştilor în activitate (nu am susţinut din start amendamentul care făcea referire la actualizarea gradului rezerviştilor prin modificarea Statului cadrelor militare, pentru că acesta nu întrunea condiţiile de principiu privind legalitatea şi constituţionalitatea unei astfel de abordări a situaţiei în cauză)”, se mai arată în document.

Întrucât propunerea de modificarea legislativă în discuţie este tergiversată, SNPPC consideră că protestul organizat în data de 9 mai 2024, începând cu ora 12,00, în apropierea sediului MApN, urmat de un marş către Camera Deputaţilor, sunt în concordanţă cu revendicarea legitimă a pensionarilor militari.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button