Trending

Lecție de solidaritate între generații, la Direcția de Asistență Socială Satu Mare. Eveniment educativ și social

Primăvara a ajuns, zilele acestea, și în sufletele vârstnicilor de la Direcția de Asistență Socială Satu Mare, printr-o activitate specială desfășurată în cadrul unui parteneriat intergenerațional.

Preșcolarii din grupa mijlocie A de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Satu Mare – Structura Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 Satu Mare au fost oaspeții centrului, unde au adus zâmbete și emoție bunicilor prezenți.

Cei mici au pregătit o surpriză simbolică: câte o lalea, floare ce vestește primăvara și renașterea naturii, dar și bucuria revederii. Momentul a continuat cu o activitate practică, în cadrul căreia copiii și vârstnicii au realizat împreună felicitări de primăvară. Mâinile mici, pline de entuziasm, și mâinile cu experiență au lucrat cot la cot, într-o atmosferă caldă și plină de afecțiune.

Întâlnirea s-a transformat într-un schimb sincer de emoții, demonstrând că primăvara nu înseamnă doar flori și culoare, ci și apropiere, solidaritate și legături trainice între generații. Reprezentanții instituțiilor implicate au transmis mulțumiri vârstnicilor pentru primirea călduroasă și pentru deschiderea cu care au participat la această activitate.

Astfel de inițiative contribuie la construirea unor punți între generații și la crearea unor amintiri frumoase, atât pentru copii, cât și pentru seniori.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button