Trending

Filarmonica „Dinu Lipatti” vă invită mîine, 28 august, la tradiționalul concert estival Seară vieneză, în inima orașului.

Filarmonica „Dinu Lipatti” vă invită la tradiționalul concert estival, o seară plină de farmec vienez și rafinament, ce va răsuna în inima orașului. Sub bagheta dirijorului Ștefan Novak, orchestra filarmonicii vă va purta într-o călătorie muzicală alături de invitații speciali :

🎤Soprana Gabriela Iștoc – solista concertului din data de 28 august este originară din Bacău. A absolvit Liceul de Artă „George Apostu” din orașul natal și, ulterior, Universitatea Națională de Muzică din București, secția canto, clasa profesor Silvia Voinea. Portofoliul său cuprinde atât titluri sonore ale vocal-simfonicului cât și numeroase roluri în spectacole de operă,

🎤Baritonul Márk Kincses – solistul concertului din data de 28 august este un cântăreț de operă care a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a terminat atât facultatea, cât și studiile de masterat. A fost elevul unui profesor renumit, Marius Vlad Budoiu. Din anul 2021, Márk este membru al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, unde cântă în spectacole importante, cu roluri în opere celebre

🎼În program – valsuri seducătoare, polci strălucitoare și serenade nostalgice de Johann Strauss și alți maeștri vienezi, pentru o atmosferă de grație, fast și nostalgie imperială.

✨Vă așteptăm să vă îmbrăcați sufletul în haine de sărbătoare și să vă bucurați de magia balurilor vieneze, într-o seară muzicală de neuitat!

Seară Vieneză – Eleganța muzicii imperiale în Piața 25 Octombrie

Joi, 28 august 2025 | Piața 25 Octombrie | ora 19:00 | Intrarea liberă

➡Concertele Filarmonicii ”Dinu Lipatti” se desfășoară cu susținerea ordonatorului principal de credite Consiliul Județean Satu Mare!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button