Republica Moldova sărbătorește astăzi 34 de ani de la proclamarea Independenței față de Uniunea Sovietică

Republica Moldova sărbătorește astăzi 34 de ani de la proclamarea Independenței față de Uniunea Sovietică. Evenimentul istoric a avut loc în 1991, după puciul de la Moscova, când Parlamentul a votat Declarația de Independență, semnată de 278 de deputați din 380 aleși nominal.
Documentul fondator subliniază că decizia a fost luată „având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.
Totodată, în text se menționează clar că Republica Moldova solicită retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul său și cere recunoaștere pe plan internațional.
România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova. În 1992 Republica Moldova devine stat-membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar în 1995 aderă la Consiliul Europei.
Astăzi, Republica Moldova privește cu speranță spre Uniunea Europeană. La referendumul din octombrie 2024, aproape 50,5 la sută dintre alegători au optat pentru integrarea țării în blocul comunitar.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, participă la sărbătorile dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova la Chișinău.



Prezența lor transmite un semnal clar că Moldova nu este singură în fața amenințărilor hibride venite de la Moscova