Trending

Nicușor Dan, marele absent de la înmormântarea lui Ion Iliescu, deși sicriul acestuia a fost expus chiar la Cotroceni!

Președintele Nicușor Dan a fost marele absent de la funeraliile fostului șef de stat Ion Iliescu. Deși existau informații că Președintele va participa la ceremonia de joi, de la Palatul Cotroceni, acesta a absentat, scrie antena3.ro. Potrivit surselor Antena 3 CNN, Nicușor Dan a fost pe tot parcursul funeraliilor de miercuri și de joi în biroul său de la Palatul Cotroceni.

Președintele României pare că s-a coordonat cu cei din USR, care au denunțat organizarea funeraliilor de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu. 

Nicușor Dan a transmis un singur mesaj, publicat pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale, imediat după moartea lui Ion Iliescu: „Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte!”

Cortegiul funerar a primit ultimul onor de la garda Cotrocenilor şi a plecat spre cimitirul militar Ghencea III.

La intrarea în cimitir, sicriul a fost amplasat pe un afet de tun. Înmormântarea a avut loc doar în prezența familiei și a apropiaților şi s-a încheiat cu 21 de salve de tun.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button