Trending

Ambulanță cu dotări moderne, prezentă începând cu 1 octombrie, zi și noapte pentru Tarna Mare și localitățile învecinate.

De la 1 octombrie 2025, Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare a operaționalizat o nouă substație în localitatea Tarna Mare, care va deservi cei aproape 14.000 de locuitori din comunele Tarna Mare, Bătarci, Halmeu și Porumbești.

Noua unitate a fost creată pentru a reduce timpul de răspuns în situații de urgență, cele mai apropiate substații fiind până acum la 55 km (Satu Mare) și 48 km (Negrești-Oaș).

Primăria Tarna Mare a pus la dispoziție spațiile necesare și a achiziționat, cu fonduri europene, o ambulanță tip B1-2 complet echipată. Activitatea va fi asigurată de cinci echipaje medicale de urgență cu asistent, care vor lucra în ture, astfel încât ambulanța să fie disponibilă permanent, 24/7.

„Ne dorim ca fiecare cetățean să se simtă în siguranță și să știe că primește sprijin rapid și profesionist atunci când viața îi este pusă în pericol. Mulțumim Ministerului Sănătății, DSU și Primăriei Tarna Mare pentru sprijin”, a transmis conducerea Serviciului Județean de Ambulanță.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button