Trending

Trenul prezidențial, expus la Gara de Nord. Românii au stat la coadă să vadă luxul din vremea lui Ceaușescu

Cu ocazia Zilelor Bucureştiului, cei care s-au aflat duminică, 21 septembrie, în Gara de Nord au putut vedea cu ochii lor cum arată în interior Trenul Prezidențial, cu care au mers doar trei președinți: Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu și Traian Băsescu, scrie observatornews.ro.

Garnitura specială are dormitoare, bucătărie, restaurant, dar şi băi echipate ca în apartamentele rezidenţiale din zilele noastre. 

Trenul prezidenţial a poposit în Gara de Nord, cu ocazia Zilelor Bucureştiului. Toate cele 17 vagoane au fost puse la dispoziţia oamenilor, unele dintre încăperi transformate în dormitoare impunătoare, baie cu cadă şi lavoar sau chiar sală de conferinţe. 

Interesul pentru trenul prezidenţial a fost unul uriaş: o coadă cu zeci de oameni s-a întins de la peron şi până la ieşirea din gară. Timpul de aşteptare a fost în jur de 45 de minute.

În total, Trenul Prezidențial este compus din 17 vagoane din care 15 vagoane speciale: două vagoane speciale cu două dormitoare pentru preşedinte, două vagoane cu două dormitoare + sufragerie pentru preşedinte sau alte oficialităţi, un vagon cu trei dormitoare şi două vagoane cu patru dormitoare destinate miniştrilor, un vagon dormitor cu nouă cabine a câte două paturi, un vagon sufragerie, un vagon bucătărie, un vagon restaurant, două vagoane uzină echipate cu două motoare Rolls Royce pentru alimentarea vagoanelor, un vagon transport auto cu cap de patru autovehicule, un vagon transmisiuni cu echipamente STS, două vagoane clasa I cu nouă compartimente a câte şase locuri. De notat faptul că alături de dormitorul prezidențial se află o încăpere cu o canapea pe care dormea câinele lui Nicolae Ceaușescu.

Aceste vagoane au fost construite în perioada anilor 1970 până în anul 1984, la Întreprinderea de Vagoane Arad.

Ele au fost proiectate şi construite să suporte o viteză maximă de 200 km/oră, dar circulă cu doar 160 km/oră, pentru că atât este maximul pe rețeaua feroviară din România. Un amănunt interesant este faptul că ele sunt dotate cu aer condiţionat, deşi au fost construite în perioada comunistă, când călătorii obișnuiți nici nu visau la aşa ceva în trenuri.

Foto: Club Feroviar

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button