Trending

România a încasat asigurarea pentru tezaurul dacic furat din Muzeul Drents din Olanda. Vezi ce sumă a intrat în conturile statului

Ministerul Culturii a anunţat, sâmbătă, 20 septembrie, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea pentru cele patru piese de patrimoniu furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda.

„Muzeul Naţional de Istorie a României a confirmat că suma integrală aferentă poliţei de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părţi. Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brăţări şi Coiful dacic de la Coţofeneşti”, arată un comunicat al Ministerului Culturii.

Potrivit comunicatului, ultima tranşă, în valoare de 855.000 euro a fost virată în data de 12 septembrie, după ce plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro a fost făcută pe 25 august.

Banii vor fi virați la bugetul de stat, a mai transmis Ministerul Culturii.

Instituţia precizează că, în cazul în care obiectele asigurate vor fi recuperate și restituite, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat.

Furtul obiectelor de tezaur a avut loc în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025, când au fost sustrase patru obiecte de patrimoniu valoroase din expoziția „Dacia – regatul de aur și argint” de la Muzeul Drents din orașul Assen.

Obiectele furate sunt Coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur, vechi de peste 2000 de ani.

Hoții au folosit explozibil pentru a pătrunde printr-un zid exterior al clădirii și au furat obiectele în mai puțin de trei minute.

Până acum trei suspecți au fost arestați și acuzați de furt, ancheta penală continuă pentru identificarea tuturor vinovaților și recuperarea obiectelor.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button