Dramatic: Clădirea internatului unui liceu s-a prăbușit peste elevi! Trei copii scoși de sub dărâmături, se caută alte posibile victime.

Incident dramatic în Odorheiu Secuiesc. Peretele internatului Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, s-a prăbușit luni după-amiază, iar mai mulți elevi ar fi fost prinși sub dărâmături, scrie observatornews.ro. Trei copii, cu vârste cuprinse între 16-17 ani au fost scoși de pompieri. Una dintre victime a fost extrasă în stop cardiorespirator și din fericire a răspuns manevrelor de resuscitare. Se caută și alte victime, se pare că ar mai putea fi cel puțin două fete prinse sub dărâmături.

Pompierii acționează la fața locului și caută în continuare printre dărâmături supraviețuitori. Trei victime, una conștientă, una semiconștientă și una aflată în stop cardiorespirator au fost scoase până acum de sub dărâmături. Victima aflată în stop cardiorespirator a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportată la spital pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun acesteia.

Liceul Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, în trecut Liceul Romano-Catolic, a fost construit în perioada 1909 – 1910, este aflat lângă Biserica Romano-Catolică Sfântul Nicolae din Odorheiu Secuiesc și este monument istoric. Clădirea care s-a prăbuşit aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie. În partea din imobil care s-a prăbuşit erau camere în care erau cazaţi elevii care stau la internat.



