Trending

Cum funcționează autoritățile și în alte țări! Maramureșean, tată a 4 copii, căutat de familie de două zile, decedat într-un accident rutier. Familia nu a fost anunțată de polițiștii din Cehia!

Durere fără margini pentru o familie de maramureșeni din Pribilești (comuna Satulung), Maramureș. Și asta după ce Ioan Gabriel Havrince, în vârstă de 46 de ani, tată a patru copii, a fost găsit decedat în urma unui grav accident rutier produs în Cehia, în apropierea localității Hořešovičky, scrie vasiledale.ro.

Maramureșeanul plecase din Viena unde locuia spre Germania pentru a prelua marfă. A încărcat și s-a pornit spre România. La două ore după ce a intrat pe teritoriul ceh autoutilitara pe care o conducea înmatriculat în Austria (Viena) s-a izbit de un TIR înmatriculat în Polonia.

În urma impactului violent Gabriel a fost proiectat prin parbriz. Apoi autoutilitara a luat foc. Forțele de intervenție din două localități au intervenit la fața locului însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața maramureșeanului. Leziunile suferite erau incompatibile cu viața. Șoferul tir-ului polonez a fost testat rezultatul fiind negativ. El a suferit leziuni minore. Accidentul s-a produs într-o zonă unde se lucrează la drum astfel că se circula în regim de drum național pe ambele sensuri.

Accidentul s-a petrecut joi în jurul orei 19.40. Familia maramureșeanului nu a mai reușit să îl contacteze de atunci. Au încercat să îi localizeze telefonul mobil, ultima locație fiind în Germania cu 700 m înainte de granița cu Cehia. De atunci nu au mai știut nimic de el. Au apelat la rețelele de socializare și la comunitățile de români din Europa pentru a-i da de urmă. Copiii lui chiar s-au deplasat la ultima localizare a telefonului și a început să verifice drumul pe care l-ar fi putut urma. Nici urmă de el, mai scrie sursa citată.

În cele din urmă cu ajutorul unor informații apărute în presa cehă s-a făcut legătura cu maramureșeanul: ultima cifră a numărului de la plăcuța de înmatriculare era M – corespundea cu pozele de la față locului. Vehicul era înmatriculat în Viena, era Fiat Ducato. Ba mai mult, gențile erau din aluminiu și corepundeau cu pozele de pe profilul de socializare al maramureașeanului. Copiii au ajuns la secția de poliție de pe raza unde s-a produs tragedia, fără a știi că tatăl lor este decedat. Acolo au aflat. Asta după două zile în care familia maramureșeanului nu a fost anunțată despre tragedie! Nici din Cehia, nici din România.

Dumnezul să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!

Sursa: Vasile Dale

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button