Trending

Captură record în portul Constanța: Aproape 1 miliard de euro în bancnote false, împărțite în 160 de colete!

Potrivit unui comunicat al Poliției Române peste 4,8 milioane de bancnote false, însumând 960 de milioane de euro, au fost descoperite la data de 10 octombrie 2025, în Portul Constanța Sud, în urma unui control realizat de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsurilor de Monedă, împreună cu Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud și Biroul Vamal de Frontieră Otopeni.

Bancnotele erau împărțite în 160 de colete, codificate la nivel european ca falsuri de tip „altered design”. Dintre acestea, 40 de cutii conțineau 1.200.000 de bancnote de 500 de euro, fără serie, în valoare de 600 de milioane de euro, alte 20 de cutii aveau 600.000 de bancnote de 200 de euro, în valoare de 120 de milioane de euro, 60 de cutii conțineau 1.800.000 de bancnote de 100 de euro, însumând 180 de milioane de euro, iar alte 40 de cutii conțineau 1.200.000 de bancnote de 50 de euro, în valoare de 60 de milioane de euro.

Toate cele 4,8 milioane de bancnote au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Operațiunea, derulată sub egida EMPACT, face parte din acțiunea internațională DECOY III, coordonată de Europol, și are ca scop identificarea coletelor suspecte cu bancnote contrafăcute care pătrund pe teritoriul Uniunii Europene din țări precum China și Turcia.

 Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în cadrul unui dosar penal, pentru identificarea întregii rețele implicate în transportul și distribuția bancnotelor contrafăcute.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button