Anunțată cu surle și trâmbițe, trecerea de la Revisal la platforma Reges-Online se amână

Guvernul a amânat trecerea obligatorie de la Revisal la platforma Reges-Online până la 1 ianuarie 2026, hotărârea fiind adoptată în ședința de joi, 18 septembrie 2025. Executivul invocă nevoia de a asigura funcționarea stabilă a noului registru electronic, o tranziție fără blocaje pentru mediul de afaceri și salariați și pentru a veni în sprijinul angajatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de migrare.
Pentru angajatori, noul termen înseamnă un respiro pentru integrarea fluxurilor interne cu Reges-Online, testarea acceselor și instruirea personalului HR.
Pentru angajați, decizia elimină riscul de a fi prinși între două sisteme în plin sezon de angajări și modificări salariale. Accesul online la istoricul de muncă și la extrasele din registru rămâne obiectivul-cheie, însă generalizarea lui se mută pe calendarul de după 1 ianuarie 2026.
Până în prezent, doar 23% dintre firme au reuşit să finalizeze tranzacţia iar menţinerea termenului iniţial până la 30 septembrie 2025 ar fi generat un risc major de blocaj operaţional şi posibile sancţiuni aplicate a angajatorilor