Ai 18 ani împliniți! Pregătește-te să explorezi Europa! DiscoverEU sărbătorește cei 40 de ani de Schengen cu 40 000 de permise de călătorie

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care îți oferă ocazia de a călători în Europa și de a-i explora diversitatea, de a afla mai multe despre istoria și patrimoniul său cultural și de a cunoaște oameni de pe întregul continent.
Vei primi un permis de călătorie pentru a te deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile.
Vei primi, de asemenea, un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii.
Care sunt regulile de participare?
Pentru a fi eligibil, trebuie:
- să te fi născut între 1 ianuarie 2007 (inclusiv) și 31 decembrie 2007 (inclusiv)
- să completezi corect formularul de candidatură online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
- să fii cetățean sau rezident* într-una din următoarele țări:
- unul din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM) sau
- una din țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
- să fii de acord cu declarația din formularul de candidatură.
Dacă ești selectat, poți călători minimum 1 zi și maximum 30 de zile în perioada de călătorie prevăzută să înceapă la 1 martie 2026.
Poți merge în călătorie singur sau poți forma un grup cu alte 4 persoane, atâta timp cât și acestea îndeplinesc condițiile de eligibilitate menționate mai sus. Toți membrii grupului trebuie să utilizeze codul alocat pentru a-și completa propriul formular de candidatură.
Viitoarea rundă va avea loc între 30 octombrie și 13 noiembrie 2025 (acest interval începe și se încheie la ora 12:00, ora Bruxelles-ului, adică 13:00, ora României). În ziua Z va apărea pe această pagină butonul „Înscrie-te acum”!